Eveniment

Descinderi la sediul PSD Arad și la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara

Descinderi la sediul PSD Arad și la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara

Procurorii DNA Timişoara au descins în această dimineaţă la sediul PSD Arad, dar şi la mai multe locuinţe private. În total sunt efectuate 15 percheziţii, printre care și la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Este vorba despre un dosar de luare și dare de mită, dar și trafic de influență.

Investigațiile anchetatorilor au început în urmă cu nouă luni, de la o informație despre șpăgile care se încasau la cântarul de la vama Nădlac 2, punct de oprire pentru toate TIR-urile care ies din țară. Anchetatorii au stabilit că procente din banii colectați plecau spre unii dintre șefii din DRDP Timișoara, condusă de Cristian Ispravnic, care a fost susținut să ocupe această funcție de liderul PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

Au fost descinderi și acasă la trei parlamentari din Arad, iar unul dintre ei a fost adus la Timişoara, la sediul DNA, pentru audieri. Este vorba despre deputatul Florin Tripa.

UPDATE: Trei parlamentari sunt vizaţi în această anchetă: Florin Tripa – deputat PSD de Arad, Dorel Căprar – deputat PSD de Arad şi Ioan Chisăliţă – senator PSD de Caraş Severin.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*