Cultură

Vasile Conea, aniversat în spectacolul de Crăciun al Ansamblului Banatul

Vasile Conea, aniversat în spectacolul de Crăciun al Ansamblului Banatul

În luna sărbătorilor, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș  îl celebrează pe unul dintre cei mai importanți și admirați interpreți ai foclorului bănățean, Vasile Conea, într-un amplu spectacol dedicat și obiceiurilor de Crăciun.

Intitulat „Am cântat o viață întreagă”, spectacolul Ansamblului Profesionist Banatul se va desfășura joi, 19 decembrie 2019, de la  ora 18:30  la Teatrul Național din Timișoara. Nume mari ale muzicii populare românești – Liliana Laichici, Carmen Popovici – Dumbravă, Mihaela Petrovici, Felicia Stoian, Marius Ciprian Pop, Ciprian Roman, Nicu Novac, Petrică Miulescu Irimică și Marius Cîrnu –  vor aduce spiritul curat al sărbătorilor hibernale  prin cântece și jocuri ce reconstituie atmosfera de odinioară a Crăciunului.

Programul spectacolului va cuprinde colinde și obiceiuri arhaice de colindat din Banat, precum „Merge Lina la fântână” sau „Hai, ficior, cu dubele” și dansuri vechi, repuse în circulație printr-un tablou coregrafic din zona Făgetului intitulat: „Vremea colindelor”, sub îndrumarea maeștrilor coregrafi Brândușa și Nicolae Stănescu. Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca.

Un moment special va fi dedicat celui supranumit „regele doinelor”, Vasile Conea. Cu peste 50 de ani de carieră muzicală, 400 de melodii în repertoriu, 27 de casete, discuri și CD-uri Vasile Conea reprezintă o generație de artiști pentru care muzica reprezintă însăși rațiunea de a fi.

Spectacolul face parte din programul „Datini și obiceiuri de Crăciun”. Prezintă: Daniela Băcilă. Accesul la spectacol se va face pe baza invitațiilor care se găsesc la sediul CCAJT, str. E. Ungureanu nr. 1, începând cu 12 decembrie 2019, ora: 10:00.

Eveniment finanțat de Consiliul Județean Timiș

Director general: prof. Adrian Scorobete

Manager: prof. Liliana Laichici

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*