Politic

Guvernul liberal a început schimbările din funcții ale profesioniștilor aflați la conducerea instituțiilor din țara

Guvernul liberal a început schimbările din funcții ale profesioniștilor aflați la conducerea instituțiilor din țara
Guvernul liberal se ține de promisiune și a început schimbările din funcții ale specialiștilor și ale profesioniștilor aflați la conducerea instituțiilor din țară. Pe principiul ”nu contează cum sau de ce, ci important este să se facă repede-repede”, în județul Timiș, prima schimbare a fost făcută, astăzi, la Spitalul Județean ”Pius Brânzeu”.

Astfel, managerul Marius Craina, cunoscut ca un bun profesionist, cu rezultate foarte bune la conducerea unității spitalicești, a fost înlocuit cu o persoană -”obligație de partid”, pe care nu o recomandă vreo experiență în management și nici rezultate pe măsura importanței instituției pe care urmează să o conducă. Iar pentru că ordinea, legea, disciplina și respectul nu sunt caracteristicile acestui nou guvern liberal, schimbarea s-a făcut prin intermediul unui document care nu purta număr de înregistrare, transmis fiind ”ca-ntre prieteni” printr-o cale de comunicare numită Whatsapp.

Am mai spus și repet: schimbări doar de dragul schimbărilor, pe criterii politice, nu își au rostul, iar modalitatea forțată de numiri pe funcții de conducere va crea mari dificultăți în managementul acestor instituții. Îl cunosc bine pe Marius Craina, un profesionist și bun manager, și știu cât este de respectat în domeniul medical. Îi apreciez munca, implicarea și rezultatele și nu consider normală o astfel de schimbare. Din păcate, PNL nu va promova oameni experimentați, așa cum a făcut PSD. Le transmit un mesaj celor care sunt la butoanele acestor schimbări în județul Timiș: dacă tot faceți schimbări, nu uitați de faptul locuiți în acest județ și sunteți părtași la stricăciunile pe care le provocați!, a precizat Călin Dobra, președintele PSD Timiș.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*