ELECTORAL, Politic

Bucurie mare la PNL Timiş. Iohannis va mai avea încă un mandat

Bucurie mare la PNL Timiş. Iohannis va mai avea încă un mandat

Bucurie mare în tabăra liberală! La anunţarea rezultatelor exit-poll-ului de la ora 21, la sediul PNL Timiş s-a declanşat o bucurie generală.

Vestea că preşedintele Klaus Iohannis va fi şi în următorii cinci ani preşedintele României a fost primită cu foarte mult entuziasm şi ropote de aplauze.

„Sunt extrem de bucuros, sunt fericit pentru țara mea, pentru orașul meu, sunt fericit pentru noi, cetățenii acestei țări, că iată, această dispută electorală s-a finalizat cu victoria candidatului PNL, Klaus Iohannis. Vreau să le mulțumesc tuturor timişorenilor, tuturor timişenilor care s-au prezentat la vot, indiferent cu cine au votat. Prezența noastră este masivă la vot, dar noi suntem optimiști că vom fi și mai sus cu contribuția la victoria președintelui Klaus Iohannis. Românii au spus răspicat că România trebuie să evolueze ca stat democratic, ca stat de drept, ca membru al UE, loial parteneriatelor strategice pe care le are. Avem un președinte foarte bun, avem un prim-ministru foarte bun, avem un Guvern foarte bun. Trebuie să demonstrăm că am meritat încrederea românilor prin fapte, nu prin vorbe, și eu sunt convins că așa se va întâmpla”, a precizat liderul liberal Nicolae Robu.

UPDATE: Câteva zeci de liberali au sărbătorit victoria lui Klaus Iohannis în stradă. Nicolae Robu purtând steagul României şi-a însoţit colegii în Piaţa Unirii, Piaţa Libertăţii şi Piaţa Victoriei.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*