Eveniment

Patru vietnamezi, descoperiți într-o autoutilitară la Nădlac

Patru vietnamezi, descoperiți într-o autoutilitară la Nădlac

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au descoperit, ascunse în interiorul unei autoutilitare, în compartimentul de marfă, patru persoane, cetăţeni din Vietnam, care încercau astfel să iasă ilegal din România.

În data de 2 noiembrie, în jurul orei 08.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean polonez, în vârstă de 62 ani, conducând o autoutilitara marca Fiat Ducato, înmatriculată în Polonia. Șoferul transporta plăci din PAL pentru o societate din Polonia.

Polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit al autoutilitarei, în urma căruia, în compartimentul destinat transportului de marfă, au fost descoperite ascunse patru persoane, cetățeni străini.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză, sunt cetățeni vietnamezi, toți bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani, care intenţionau să ajungă în state din vestul Europei. În cadrul cercetărilor preliminare, s-a mai stabilit faptul că cei patru au intrat legal în ţara noastră, în baza pașapoartelor personale, fiind posesori de vize cu drept de muncă.

În continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul polonez al autoutilitarei, iar cetățenii vietnamezi sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*