Politic

PSD Timiș a aprobat un protocol cu UNPR Timiș

PSD Timiș a aprobat un protocol cu UNPR Timiș

La finalul săptămânii trecute, ca urmare a discuțiilor purtate anterior cu reprezentanții filialei județene Timiș a UNPR, în cadrul unei ședințe politice statutare, Biroul Permanent Județean al PSD Timiș a hotărât semnarea unui protocol între cele două organizații județene.

Protocolul semnat la nivel județean presupune faptul că UNPR Timiș va susține prin toate organizațiile locale existente la nivelul județului Timiș, la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019, candidatul PSD – Viorica Dăncilă.

„Ne bucură să vedem că filiale politice județene își manifestă susținerea candidatului PSD, Viorica Dăncilă, și implicit se îndreaptă spre PSD Timiș. Faptul că primim susținere și din partea altor partide politice demonstrează că PSD are candidatul cel mai potrivit pentru funcția de președinte al României, care a arătat în ultimii ani că vrea să lupte pentru români și știe cum să le aducă acestora bunăstarea. În acest sens, suntem deschiși și către alte organizații politice sau apolitice județene care doresc să își manifeste susținerea și îi așteptăm alături de noi în această campanie electorală”, a declarat Călin Dobra, președintele PSD Timiș.

Acest protocol este valabil doar pentru perioada alegerilor prezidențiale din acest an.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*