Cultură

Sabia nobililor Osztoics, una dintre cele mai valoroase piese din lotul armelor deţinut de Muzeul Banatului

Sabia nobililor Osztoics, una dintre cele mai valoroase piese din lotul armelor deţinut de Muzeul Banatului

În cei peste 140 de ani de existenţă, Muzeul Banatului din Timişoara şi-a îmbogăţit permanent patrimoniul cu obiecte deosebit de valoroase pentru istoria locală. O parte din aceste exponate au aparţinut, în trecutul nu foarte îndepărtat, familiilor nobiliare de pe întreg cuprinsul Banatului istoric. Una dintre aceste donații aparține familiei Osztoics.

Sabia familiei Osztoics aflată în colecţia de armament a MNaB este una dintre cele mai valoroase piese din tot lotul armelor albe deţinute de muzeu. Sabia nobililor se evidenţiază prin faptul că este singura sabie din colecţie cu lama realizată prin procedeul damaschinării, numeroasele ornamente gravate pe ambele feţe ale lamei prezintă urme de aurire, iar garda, hašrma mânerului, garniturile metalice de pe teaca armei şi întăritura din alamă de forma unui ochi stilizat, aflată pe ambele feţe ale capului mânerului, sunt aurite.

Încadrată în categoria armelor de paradă, arma era deţinută de înalţii funcţionari maghiari în secolele XVIII şi XIX. Piesa este însă una atipică pentru Europa Centrală, în condiţiile în care aspectul lamei o încadrează pur tipologic în familia săbiilor otomane, cu lamă de tipul kılıç. Aspectul gărzii şi al mânerului sunt de asemenea tipice armamentului turcesc. Singurul detaliu de pe lamă care îi trădează apartenenţa non-turcească, este stema Ungariei (ante 1867) gravată pe una din feţele lamei, ornament intercalat printre motivele decorative orientale prezente din abundenţă pe ambele feţe.

În ceea ce priveşte datarea sabiei, cronologic ea se încadrează între sfârşitul secolului al XVIII-lea şi mijlocul secolului al XIX-lea, în acest sens stă mărturie stema Ungariei gravată pe latura exterioară a lamei. Această datare a piesei ne permite să propunem o eventuală identificare a posesorului, în persoana lui Osztoics János II (născ. 1792, † 1856), poate cel mai reprezentativ membru al familiei, deţinător al funcţiilor de procuror general al comitatului, mare stolnic şi consilier regal.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*