Social

10.000 de pliante pentru călători. Ce învaţă din ele

10.000 de pliante pentru călători. Ce învaţă din ele

Polițiștii locali informează călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara cum să se ferească de hoți.

Agenţii din cadrul Biroului Transport Urban continuă să acționeze pe mijloacele de transport în comun și în stațiile acestora, principalul scop fiind în primul rând de a descuraja acțiunile hoților de buzunare și din poșete, dar și de a preveni comiterea altor fapte de natură contravențională sau penală.

Astfel de acțiuni au loc atât prin patrule proprii, cât și periodic în colaborare cu alte structuri de ordine publică și cu reprezentanți ai societății locale de transport. În această perioadă, polițiștii locali desfășoară din nou acțiuni de prevenire prin împărțirea de pliante prin care îi informează pe călători cum să se ferească de persoanele care pot atenta la bunurile lor, ce măsuri de precauție să își ia atunci când se deplasează cu tramvaie, troleibuze sau autobuze.

Aceste flyere fac parte din cele 10.000 de pliante realizate cu sprijinul Autorității Teritoriale de Ordine Publică din cadrul Consiliului Județean Timiș, care și-a exprimat intenția astfel să contribuie la eliminarea acestui fenomen din municipiul nostru.

În ultima lună polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban au aplicat un număr de 192 sancțiuni contravenționale pe mijloacele de transport în comun și în stațiile acestora în special pentru aruncarea de resturi, consum de alcool în mijloacele de transport și în stațiile acestora, provocarea de scandal ori adresarea de injurii.

De asemenea, persoanele care apelau la mila publică și au fost depistate în stații sau în mijloacele de transport în comun au fost preluate și predate, după introducerea în baza de date, către serviciile sociale. Polițiștii locali vor continua aceste acțiuni, atât pentru informarea călătorilor cât și pentru luarea măsurilor legale care se impun în cazul încălcării actelor normative în vigoare.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*