Sănătate

Clinica de mari arşi din Timişoara ar putea fi inaugurată în această săptămână

Clinica de mari arşi din Timişoara ar putea fi inaugurată în această săptămână

Veste bună! Clinica de mari arși a Spitalului Județean Timișoara va fi inaugurată în aceste zile. Anunțul a fost făcut astăzi de Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.

Potrivit acestuia, din cele cinci boxe pentru Clinica de mari arși de la Casa Austria, într-o primă fază vor fi funcționale doar trei boxe, urmând ca în perioada următoare să fie date în folosință alte două boxe. “Așteptăm de la București confirmarea vizitei doamnei ministru. O parte din aparatură este sosită, o alta urmează să vină. Clinica este dotată la ora actuală, astfel încât să fie utilizată. Săptămâna trecută am luat probele microbiologice de către DSP. Rezultatele sunt excelente”, a explicat managerul SCJUT, Marius Craina.

Lucrările au fost asigurate de către Consiliul Judeţean Timiş.

În Timişoara funcţionează din 2003 Clinica de chirurgie plastică „Casa Austria”, construită la iniţiativa profesorului Johannes Poigenfürst din Viena. Clinica are 12 paturi şi patru boxe speciale, care pot fi izolate, pentru persoanele care au suferit arsuri. Conform unui protocol stabilit la nivel guvernamental, orice pacient din România care suferă arsuri la peste 20% din suprafaţa corporală este transferat cu elicopterul SMURD la Bucureşti.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*