Educație

Târg educațional la Hotel Timișoara

Târg educațional la Hotel Timișoara

Zeci de instituții de învățământ vor fi prezente, la Timișoara, la târgul educațional al toamnei, World Education Fair.

Cei interesați vor găsi la unul din cele mai importante târguri din această toamnă oferte educaționale atât de la universități cu programe de licență, master și MBA, precum și școli gimnaziale, licee, centre de limbi străine și programe Work and Travel pentru studenţi.

Sunt prezente la World Education Fair școli din Marea Britanie, Olanda, Belgia, Germania, Cipru, Italia, Spania, Elveția, SUA şi Canada.

Reprezentanții guvernului britanic au anunțat recent că studenții care au absolvit o universitate în UK, după Brexit, vor mai putea rămâne încă doi ani în țară, pentru a-și putea găsi un job. În prezent datele oficiale arată că sunt peste 450.000 de studenți străini în Marea Britanie.

“În acest an avem cea mai masivă participare a instituțiilor de învățământ britanice atât la târgul din martie, cât și la cel prezent, iar tot mai mulți tineri români sunt interesați de oportunitățile de studiu oferite de universitățile din Marea Britanie”, a declarat Nigel Bellingham, director British Council România.

A doua destinație externă de studiu pentru tinerii români este Olanda. Aici costurile pentru studii sunt de aproximativ 1100 de euro/an la care se adaugă cele pentru trai. La World Education Fair vor fi prezente atât instituții din Olanda, dar și din restul Europei, Statele Unite ale Americii sau Canada.

Participarea la evenimentul care va avea luni loc la Hotel Timișoara este gratuită.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*