Social

Polițiștii locali, cu ochii pe şoferii care parchează neregulamentar

Polițiștii locali, cu ochii pe şoferii care parchează neregulamentar

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră acționează în continuare pe linia opririi și staționării neregulamentare a autovehiculelor, de la începutul acestei luni fiind aplicate 1.566 de amenzi.

Cele mai multe dintre acestea se referă la oprirea sau staționarea autovehiculelor în zona indicatoarelor de oprire interzisă, pe trotuare, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, pe pistele de biciclete, în zonele în care blochează intrările în curți, parcări, instituții, pe căile de rulare a mijloacelor de transport în comun, pe spații verzi, în zonele pietonale sau au fost aplicate în cazul conducătorilor auto care au pătruns pe străzi cu accesul interzis.

De asemenea, în aceeași perioadă au fost ridicate de către lucrătorii Societății Drumuri Municipale SA, ca urmare a constatărilor polițiștilor locali, un număr de 53 de autovehicule parcate neregulamentar, numai în cursul zilei de ieri fiind constatate astfel de situații. Cele mai multe probleme au fost depistate în special pe pistele pentru bicicliști, dar și în locuri în care conducătorii auto nu țin cont de consecințele faptelor lor și blochează, prin parcarea neregulamentară, fie mijloace de transport în comun, fie accesul în diverse imobile, parcări etc. Spre exemplu, au fost ridicate în ultimele zile, autovehicule staționate neregulamentar de pe străzile Protopop George Dragomir, Gh. Dima, I. Mureșan, T. Grozăvescu, Piața Regina Maria, Consiliul Europei, Dr. I. Nemoianu, Sever Bocu, Patriarh Miroc Cristea.

Poliţia Locală reaminteşte că sancțiunile pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 referitoare la oprirea și staționarea în locuri nepermise sunt între 290 și 725 de lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă. Poliția Locală atrage totodată atenția conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere și să evite parcarea în locurile interzise pentru a evita sancționarea și chiar ridicarea autovehiculelor.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*