Social

Peste 120 de amenzi date de polițiștii locali celor care nu și-au cosit ambrozia

Peste 120 de amenzi date de polițiștii locali celor care nu și-au cosit ambrozia

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat în această perioadă, verificările pentru identificarea proprietarilor de terenuri din Timișoara care nu își întrețin terenurile deținute, nu le cosesc de buruieni pentru a preveni apariția plantelor alergene, care produc efecte asupra stării de sănătate a populației.

Polițiștii locali efectuează acțiuni pe această linie pe timpul sezonului cald, pentru a-i determina astfel pe proprietari să ia măsurile de cosire până în perioada de înflorire a plantelor care produc alergii.

Astfel de zone în care terenurile erau pline de vegetație au fost semnalate în mai multe cartiere ale orașului, în ultima perioadă acționându-se pe străzile Zurich, Anemonelor, Radu Tudoran, Tosca, bd. Industriei, Virtuții, Azaleelor, Zambilelor, Crăițelor, Steaua, Zefirului, Gr. Alexandrescu, Calea Urseni, Bdul Iosif Bulbuca, Ciocârliei, M. Jora, I. Klein, A. Imbroane.

De la începutul acestei veri au fost aplicate pentru astfel de fapte 121 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 181.500 de lei. Poliția Locală Timișoara reamintește că potrivit HCL 371/2002 modificată, persoane fizice și juridice sunt obligate să asigure salubrizarea, cosirea buruienilor, a vegetației ierboase, să colecteze și să transporte deșeurile rezultate de pe terenurile virane pe care le dețin sub orice formă legală, situate în intravilanul municipiului și a celor situate de-a lungul căilor de comunicație rutieră sau feroviară și să asigure împrejmuirea acestora.

De asemenea, trebuie să asigure curățarea buruienilor, a vegetației ierboase și lemnoase în jurul imobilelor pe care dețin sub orice formă. Sancțiunile pentru astfel de fapte sunt între 1500 și 2500 lei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*