Economic

Sunt încă bani disponibili pentru microîntreprinderile din orașele Regiunii Vest

Sunt încă bani disponibili pentru microîntreprinderile din orașele Regiunii Vest

Firmele cu mai puțin de 9 angajați – microîntreprinderi, care doresc să obțină finanțări europene nerambursabile pentru a construi sau extinde spații de producție ori prestări servicii, pentru a achiziționa echipamente și tehnologii noi sunt așteptate să aplice cu proiecte în cadrul Regio-Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020.

Regiunea Vest are 10,77 milioane euro la dispoziție în cadrul apelului 2 de proiecte pentru Prioritatea de Investiții 2.1.A – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri – Microîntreprinderi.

De la deschiderea acestui nou apel de proiecte, din 8 iulie 2019, până în prezent, la nivelul Regiunii Vest au fost depuse doar 28 de proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 4,53 milioane euro.

Cererile de finanțare pot fi depuse până în data de 8 noiembrie 2019, ora 12:00, iar apelul de proiecte pentru Prioritatea de Investiții 2.1.A – Microîntreprinderi este de tip competitiv.

Informații suplimentare sau clarificări legate de accesarea fondurilor nerambursabile pot fi obținute de la biroul de Helpdesk al ADR Vest, la tel/ fax – 0256/ 491.981, 0256/ 491.923, e-mail – helpdesk@adrvest.ro.

 

 

 

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*