Social

Unde au fost găsiţi doi bărbați dați dispăruți de familie

Unde au fost găsiţi doi bărbați dați dispăruți de familie

Polițiștii locali aflați în patrulare în cursul zilei de ieri au depistat, în fața unui magazin de pe str. Proclamația de la Timișoara, un bărbat care apela la mila publică, motiv pentru care l-au preluat din stradă și l-au adus pentru verificări la sediul Poliției Locale. În urma verificărilor s-a constatat că persoana în cauză, un bărbat de 32 de ani, cu domiciliul în comuna Șepreuș, județul Arad, era dat în urmărire ca fiind dispărut de acasă din data de 19 aprilie 2019. Bărbatul, care părea să aibă și unele probleme de sănătate, a fost predat familiei care s-a prezentat pentru a-l lua acasă.

Tot un astfel de caz a fost semnalat și aseară, în jurul orei 22, când o persoană a semnalat Poliției Locale că un bătrân s-a rătăcit pe str. Renașterii, spunând că vrea să ajungă acasă, dar părea dezorientat, neștiind să spună unde locuiește exact. Acesta a fost identificat ca având vârsta de 77 de ani și domiciliul în Timișoara, iar dispariția sa fusese anunțată în urmă cu câteva ore la Secția 2 Poliție. Bătrânul a fost predat în condiții corespunzătoare familiei.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*