Cultură

CiviCultura, interviuri și improvizații de teatru în Piața Sinaia

CiviCultura, interviuri și improvizații de teatru în Piața Sinaia

În 16 și 18 iulie, între orele 18.00 și 20.00, locuitorii din zona Sinaia sunt invitați în Piața Mocioni (Sinaia) în spatele stației de tramvai, pentru a se întâlni și discuta cu membrii proiectului CiviCultura, aceasta fiind a doua etapă a vizitelor de cunoaștere a problemelor civice din cartierele Timișoarei.

Marți, 16 iulie, între orele 18.00 și 20.00, membrii trupei de teatru Thespis (CCS Timișoara) continuă seria de interviuri din cartiere, în cadrul programului CiviCultura, și vor fi prezenți în Piața Mocioni (Sinaia) pentru a se întâlni cu locuitorii zonei și pentru a afla care sunt problemele din cartierul lor și cum le pot rezolva împreună. Evenimentul va continua cu o ședință deschisă de improvizații joi, 18 iulie, între orele 18.00 și 20.00, tot în Piața Mocioni, care va scoate la lumină problemele expuse de locuitori, găsindu-se modalități de implicare a comunității în rezolvarea lor.

Colectarea problemelor de interes din 4 cartiere din oraș (Dacia, Sinaia, Complexul Studențesc, Traian) reprezintă primul pas al proiectului CiviCultura și presupune aflarea problemelor locuitorilor din cartiere, legate de comunitatea în care trăiesc. Voluntarii vor lucra în grupuri vizibile, vor lua interviuri trecătorilor și vor informa oamenii despre evenimentele care vor avea loc în următoarele luni.

Activitatea principală a proiectului Civicultura, spectacolul nucleu al proiectului, se va realiza concomitent în cele 4 scene urbane: Parcul Dacia, Parcul Poporului, Complexul Studențesc și Piața Mocioni (Sinaia), conectate prin sisteme video live. Spectacolul va avea loc în 19 octombrie și va însuma realizarea unor momente inter-disciplinare artistice, împreună cu publicul și artiști de notorietate.

CiviCultura [iulie-octombrie 2019] este organizat de Asociația Culturală Diogene și Teatrul Studențesc Thespis și constă în acțiuni socio-culturale care promovează implicarea civică a locuitorilor Timișoarei, ajutându-i să-și găsească curajul de a se transforma din beneficiari ai proiectelor locale, în voluntari și chiar inițiatori. Programul complet al proiectului CiviCultura se găsește pe site-ul www.civicultura.ro. Proiectul este realizat cu sprijinul Timotion și Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Teatrul Studențesc THESPIS a fost înființat ca un spațiu artistic care să permită exprimarea liberă prin teatru, în 1965, de către Diogene V. Bihoi (1946-2002). „THESPIS-ul oferă odraslelor sale diverse puncte de tangenţă cu fenomenul teatral, spectacular şi cultural în general, posibilitatea de a se exprima liber, tinereşte şi, mai presus de toate, omeneşte. Da, omeneşte, pentru că asta implică diverse conotaţii, adevăruri pe care le purtăm cu toţii în noi, uneori în forme mult prea latente, forme hibride de cunoaştere a propriului sine şi a Celuilalt, de investigare a naturii umane, forme primare de creativitate şi expresie” (Diogene V. Bihoi).

Din această familie teatrală au făcut parte de-a lungul timpului sute de oameni, care acum sunt răspândiţi pe toate continentele şi activează în toate domeniile (unii în teatru, alţii în -bussiness, unii în media, alţii în medicină, unii în ştiinţele umaniste, alţii ingineri).

ASOCIAȚIA CULTURALĂ DIOGENE este formalizarea instituțională a Teatrului Studențesc THESPIS și urmărește să sprijine realizarea de piese de teatru sau alte evenimente artistice, să stimuleze interesul publicului pentru dialog, dezbatere, implicare socială, artă alternativă, să faciliteze accesul publicului la manifestări teatrale și culturale, promovând valorile culturale și civice ale Timişoarei. De asemenea, realizarea, sprijinirea și promovarea de producții, manifestații, ateliere interdisciplinare (teatru, muzică, dans etc.) sunt alte obiective ale asociației.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*