Eveniment

Trei autoturisme căutate de autorităţile din Franța și Italia, confiscate de poliţiştii de frontieră

Trei autoturisme căutate de autorităţile din Franța și Italia, confiscate de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Foeni – județul Timiș și din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei PF I – județul Mehedinți, au depistat, la controlul de frontieră, trei persoane, cetățeni români și sârbi, care conduceau trei autoturisme, semnalate ca fiind bunuri căutate pentru confiscare, alerte introduse de autorităţile italiene și franceze

În data de 29 iunie, ora 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Foeni  judetul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la frontieră, o femeie, cetățean sârb, în vârstă de 33 de ani,  la volanul unui autoturism marca Fiat Punto.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră timișeni au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare din ianuarie 2017, alertă introdusă de autorităţile din Italia.

Tânăra a declarat că a cumpărat autoturismul de la o persoană necunoscută, în Serbia, contra sumei de 3500 euro, necunoscând faptul că acesta este căutat în străinătate.

Câteva ore mai târziu, la același Punct de Trecere a Frontierei, s-a prezentat  pentru efectuarea formalităţilor de control la frontieră, o femeie, un cetățean român  în vârstă de 47 de ani,  la volanul unui autoturism marca Ford Fiesta.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră timișeni au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare din luna aprilie 2019, alertă introdusă de autorităţile din Italia.

Femeia  a declarat că a cumpărat  autoturismul, de la o persoană necunoscută contra sumei de 1000 euro, necunoscând faptul că acesta este căutat în străinătate.

În data de 28.06.2019, la ora 19.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I – județul Mehedinți, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la frontieră, un cetățean român în vârstă 36 de ani, conducând autoturismul Volkswagen Passat.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Franța.

Față de cele constatate șoferul mașinii, susține că nu avea cunoștință despre faptul că aceasta este căutată de autoritățile din Franța. Mijlocul de transport, în valoare de 42.300 de lei și va fi indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

Drept urmare, autoturismele în valoare totală de aproximativ 13.500 de euro au fost indisponibilizate la sediul Punctul de Trecere a Frontierei Foeni și la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Severin, urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie luate măsurile legale.

În toate cauze, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*