Administrație

Ministrul Transporturilor, vizită pe șantierele autostrăzii Lugoj-Deva

Ministrul Transporturilor, vizită pe șantierele autostrăzii Lugoj-Deva

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat șantierele autostrăzii Lugoj-Deva.

Prima oprire a fost pe lotul 4, aici antreprenorul fiind Asocierea S.C. Tehnostrade S.R.L. – S.C. Spedition UMB S.R.L. Ministrul s-a declarat foarte mulțumit de modul de lucru al companiei, pe care a felicitat-o public pentru mobilizare.
„Am terminat de inspectat loturile 1 și 2 din Sebeș-Turda, și am venit pe loturile 3 și 4 din autostrada Lugoj-Deva. Prima oprire am făcut-o la lotul 4, unde știți foarte bine că avem un antreprenor român, un antreprenor care s-a mobilizat la maximum. Condițiile au fost neprielnice, dar acum că a prins o rază de soare a lucrat cât s-a putut, să avanseze la consolidarea versantului. Chiar îi spuneam la constructor și îl felicitam, pentru că dacă reușea cineva în România să facă o lucrare de un asemenea grad de complexitate și de anvergură, ăla este Umbrărescu (Spedition UMB). Altcineva nu reușea să o facă, la ce văd eu la momentul acesta în România. Am discutat cu constructorul, care m-a asigurat că la sfârșitul lunii iulie va fi finalizat acest proiect și va putea fi dat în trafic. Asta cu un singur amendament, și aș vrea să nu fiu interpretat greșit: dacă vor continua ploile în ritmul în care au fost în ultima perioadă, adică peste 35 de zile de ploi, bineînțeles că va avea o problemă”, a declarat ministrul Răzvan Cuc.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*