Administrație

Când încep lucrările la noua piaţă din Buziaş, care va fi cea mai modernă din judeţ

Când încep lucrările la noua piaţă din Buziaş, care va fi cea mai modernă din judeţ

Cea mai nouă și modernă piață agro-alimentară din județul Timiș se va amenaja la Buziaș. Construcția va fi amplasată pe locul vechii piețe agro-alimentare și este proiectată într-un stil futurist.

Primarul Sorin Munteanu spune că noua piață face parte dintr-un proiect mai amplu menit să schimbe complet zona din punct de vedere arhitectural și funcțional. Investiţia se ridică la două milioane de lei.

„Am semnat contractul de proiectare plus execuţie pentru Piaţa agroalimentară din Buziaş astfel încât în august-septembrie să înceapă lucrările propriu-zise”, ne-a spus edilul.

Piaţa va beneficia de o zonă verde şi o fântână arteziană şi va avea aproximativ 150 de mese.

Noua zonă comercială va atrage deopotrivă comercianți, producători și cumpărători de la Lugoj până aproape de Timișoara și chiar din județul Caraș-Severin. Tot aici vor putea să își facă cumpărăturile și turiștii care vin la tratament sau agrement în orașul-stațiune Buziaș.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*