Eveniment

Descinderi la traficanții de migranți din vestul țării

Descinderi la traficanții de migranți din vestul țării

În această dimineață, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Timiș, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Timiș, au efectuat 16 percheziții, pe raza județelor Timiș, Arad și în municipiul București, pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate în trafic de migranți.

În fapt, pe raza județelor Timiș și Arad, de la începutul anului 2019 și până în prezent, ar fi acționat un grup infracțional organizat, ce avea drept scop racolarea, îndrumarea, cazarea și transportul de migranți originari din Orientul Mijlociu, către state din Vestul Europei.

Din cercetările efectuate de anchetatori a reieșit faptul că membrii grupării făceau parte dintr-o vastă rețea de trafic de migranți, constituită la nivel european. Rețeaua și-ar fi dezvoltat cu timpul segmente naționale, în fiecare dintre statele de tranzit de pe ruta tradițională de migrație. Segmentele naționale ale rețelei de trafic de migranți ar fi fost coordonate de lideri zonali, cetățeni de origine arabă, cu reședința în state din Europa.

Migranții ar fi fost grupați, într-o primă fază, pe teritoriul Turciei, de unde membrii grupării le-ar fi asigurat apoi transportul către România, prin Bulgaria și Serbia.

În Serbia, gruparea infracțională ar fi avut membri cu rol în asigurarea călăuzirii migranților peste frontiera de stat cu România.

După introducerea frauduloasă a migranților în România, aceștia ar fi fost transportați până în Timișoara, Arad sau localitățile limitrofe, unde ar fi fost cazați în diferite imobile, până la momentul organizării trecerii frontierei cu Ungaria și transportării acestora mai departe către destinațiile finale din Vestul Europei.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 12 telefoane, iar la una dintre locații, respectiv în comuna Macea, din județul Arad, a fost depistat un grup de 12 migranți de origine afro-asiatică (10 bărbați, o femeie și un copil). Opt persoane, cu vârste între 21 și 47 de ani, au fost conduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara.

În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat și trafic de migranți. La activități au participat și polițiști din Arad și București, polițiști de frontieră din Timișoara și jandarmi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*