Social

Duminică se schimbă din nou garda la Timişoara

Duminică se schimbă din nou garda la Timişoara

Regimentul de Gardă al Timișoarei anunţă că va susține spectacolul schimbării de gardă în fiecare duminică între orele 18:00 si 19:00.

După cum s-a putut observa, spectacolul se derulează de fiecare dată astfel: trupa condusă de un ofițer ajunge în Piața Unirii unde instalează santinelele în posturile de pază și pregătește tunul, după care se întoarce in marș la sediul regimentului. După aproximativ 15 minute, Garda în efectiv complet revine în sunet de tobe in Piața Unirii, unde intră acompaniată de Marșul lui Eugeniu de Savoya. Urmează mânuirile de arme în conformitate cu cele practicate acum 300 de ani în armata prințului.  În poziția „cu armele pentru onor”, se ridică drapelul tricolor pe catarg în acordurile Imnului Național al României.

Se trece apoi la schimbul efectiv al militarilor din gardă. La comanda ofițerului, se va efectua o salvă de tun simbolică. În final, unuia dintre spectatori i se va înmâna un atestat care certifică faptul că a asistat, în data respectivă, la spectacolul schimbării gărzii al Regimentului de Gardă al Timișoarei.

Militarii gărzii se deplasează la Bastionul Theresia și apoi revin in Piața Unirii pentru retragerea tunului și preluarea santinelelor. Militarii se retrag în cazarma din Piața Libertății. În cazul în care aglomerația și evenimentele o permit, Garda poate efectua și o defilare prin Piața Victoriei înainte de a se retrage în cazarmă.

La spectacolele schimbului de gardă din acest an vor participa și câteva doamne, soții ale membrilor gărzii, care reprezintă vivandierele. Vivandierele erau soțiile militarilor, care îi însoțeau peste tot, în toate campaniile militare și care aveau rolul de a-i îngriji in cazul în care erau răniți, de a le pregăti hainele și de a asigura hrana lor și a copiilor.

De asemenea, la tobe vor fi trei copii, așa cum se întâmpla și acum 300 de ani, când erau considerați prea mici pentru luptă, dar suficient de mărișori pentru a bate tobele.

În caz de timp nefavorabil (ploaie sau alte intemperii), spectacolul schimbului de gardă se suspendă.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*