Sănătate

Spune-mi ce pofte ai ca să-ți spun ce vitamine îți lipsesc

Spune-mi ce pofte ai ca să-ți spun ce vitamine îți lipsesc

Poftele resimțite zilnic nu sunt pur și simplu pofte ci nevoi ale organismului. Deși e greu de crezut, faptul că te te descrii ca o mare pofticioasă este semnul unor carențe serioase de vitamine, minerale sau acizi grași. Iată câteva dintre cele mai des întâlnite pofte şi nevoile reale pe care organismul le transmite prin intermediul lor.

Pofta de carbohidraţi (orez, cartofi, paste, pizza) – reprezintă un semn al lipsei unor nutrienţi, mai ales acizi graşi esenţiali. Această poftă ar putea fi rapid  eliminată (în câteva zile), prin suplimentarea dietei zilnice cu acizi graşi esenţiali prin includerea în meniu a două linguriţe cu ulei de floarea-soarelui presat la rece, ulei de argan alimentar sau ulei de pește.

Pofta de grăsimi, adică  pofta de  mâncare grasă, indică tot  un deficit de acizi graşi esențiali, dar în acelaşi timp este un semnal de alarmă că nivelul calciului din organism este scăzut.

Pofta de sare poate indica o stare anxioasă

Pofta de sărat indică o carenţă de sodiu în organism. În mod natural sodiul se găseşte în aproape toate legumele, lactatele şi în ouă, însă în cantități reduse.  Consumul regulat de legume fierte în abur poate reduce acest dezechilibru, eliminând pofta de sare. De asemenea, consumul de lapte proaspăt poate reduce semnificativ pofta de sărat. Atenţie, însă, laptele trebuie să fie cât mai puţin procesat, cât mai aproape de starea sa naturală. Pofta de sărat poate indica şi o anxietate; in acest caz, se recomandă creşterea aportului de vitamina C , potasiu și  magneziu.

Pofta de dulce (ciocolată) poate sugera un deficit de vitamina B şi/ sau un deficit de magneziu. Includerea în meniul zilnic a suplimentelor minerale ar putea pune capăt acestor pofte. Pe de altă parte poate fi şi un semn de stres. O soluţie potrivită ar fi o plimbare de o jumătate de oră sau un alt tip de mişcare moderată care vor creşte nivelul serotoninei şi va diminua pofta de dulce.

Pofta de lactate înseamnă lipsă de calciu și fosfor

Pofta de legume şi fructe ar putea însemna că organismul nostru ar putea avea o lipsă de enzime, cauzată de un consum prea mare de mâncăruri preparate termic, deoarece enzimele sunt distruse în urma expunerii lor la temperaturilor ridicate. Alte cauze  ar mai putea fi abuzul de carne și consumul de alcool sau cafea poate fi vinovat de apariţia acestor pofte.

Pofta de lactate poate transmite mai multe mesaje din partea organismului, printre care şi unele semnale de alarmă cu privire la apariţia unor boli perioculoase: osteoporoză, insuficienţă tiroidiană, insuficienţă renală, ciroză hepatică etc. De asemenea, pofta de lactate ar putea indica şi un deficit de triptofan şi lisină, două substanţe, ambele aminoacizi, care se găsesc în alimente. Lipsa acestor aminoacizi declanşează afecţiuni ale glandei pineale, care se manifestă prin insomnii, stres şi nervozitate.  Însă, de cele mai multe ori, pofta de lapte ne trasmite că avem o carenţă de calciu şi fosfor.

Pofta de amar ar putea fi un semn al bolii de inimă

Pofta de alimente acre (lămâi, murături, borş, oţet) ar putea  indica o dischinezie biliară. O altă cauză posibilă ar fi consumul exagerat de alcool şi grăsimi. Însă aceste pofte anunţă şi unele afecţiuni gastrice, hipoacide, hepatice, hipertiroidie, insuficiență corticosuprarenală. De cele mai multe ori, dacă veţi consuma seminţe, nuci, alune şi fructe această poftă va dispărea. Şi o ciorbă de legume acrită cu lămâie poate suplini carenţele.

Pofta de amar (grapefruit, pelin, anghinare) este un semnal de alarmă pentru posibile afecţiuni cardiovasculare, deoarece alimentele amare curăţă sângele de toxine şi îi uşurează circulaţia spre inimă.

Pofta de alimente iuţi precum şi poftele din perioada premenstruală indică o scădere a nivelului de zinc din organism. Indiferent că vă este poftă de îngheţată, ciocolată, fructe rare şi exotice, încercaţi să consumaţi banane, proteine (din carne roşie sau ciuperci, linte, soia etc.), rădăcinoase, salată verde,nuci şi seminţe. Ele vor suplini necesarul de zinc şi vă vor ajuta să vă simţiţi mai bine. De asemenea, în perioada premenstruală se recomandă să consumaţi mai multe lactate decât de obicei, pentru că şi nivelul calciului din sânge este scăzut.

Sursa: libertateapentrufemei.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*