Sănătate

Comercianții de ouă și carne de miel, în vizorul DSVSA

Comercianții de ouă și carne de miel, în vizorul DSVSA

Autoritățile județene din Timiș au întocmit un plan de acțiuni pentru asigurarea sănătății populației. Astfel, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale 2019, este inclus personalul din cadrul Serviciului de Control Oficial Siguranța Alimentelor şi din cadrul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale, Serviciul Control Oficial Sănătate și Bunăstare Animală, Serviciul Catagrafie, Autorizare, Înregistrare și Evidență Informatizată.

Se va verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din pieţele agroalimentare, târguri, unităţile de tăiere miei, magazinele alimentare, supermarketuri, unități depozitare ouă și controale în trafic. În această perioadă va fi asigurată permanenţa,  inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, conform programului de lucru care va fi afişat, persoana responsabilă şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.

Inspectorii DSVSA vor urmări controlul stării de sănătate al animalelor şi admiterea pentru sacrificare în vederea consumului public, numai a animelolor sănătoase, crescute în gospodării, ferme şi localităţi  indemne de boli transmisibile; a modului în care sunt marcate carcasele de miel şi interzicerea comercializării acestora în cazul în care  nu sunt respectate prevederile legale în vigoare.

Verificarea documentelor legale care însoţesc transportul şi care atestă că produsele au fost supuse controlului sanitar veterinar.

Sacrificarea mieilor este permisă numai în abatoarele sau punctele de tăiere autorizate sanitar veterinar temporar.

Cărnurile aduse spre valorificare de către producători vor fi marcate cu ştampila oficială. Carcasele de miel vor fi obligatoriu însoţite de organe. Carcasele găsite fără ştampilă de control sanitar veterinar sau fără organe, se vor confisca.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*