Social

Jandarmii asigură ordinea la meciul lui FC Ripensia Timişoara

Jandarmii asigură ordinea la meciul lui FC Ripensia Timişoara

Efective de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara asigură măsuri de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciurile de fotbal ce au loc, în acest sfârșit de săptămână, în municipiul Timişoara.

Astfel, jandarmii se vor afla duminică, 17 martie, în zona stadionului „Dan Păltinişanu” unde va avea loc meciul dintre echipele FC Ripensia Timişoara şi CS Sportul Snagov.

Pentru îndeplinirea misiunilor, jandarmii timișoreni cooperează cu efective ale Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș.

Intrarea în stadioane, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, accesul, îndrumarea şi supravegherea publicului se asigură de către societățile de pază contractate de organizatori. Cu două ore înainte de începerea competițiilor și până la terminarea acestora, se interzice vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice în zonele apropiate arenelor sportive.

 

Recomandări pentru suporteri:

Jandarmii recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice. Totodată, informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, fără drept. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă.

Este interzis accesul în stadioane cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Participanţii la manifestările sportive trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciurilor, în apropierea şi în incinta arenelor sportive.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*