Administrație

Municipalitatea amenință operatorii de servicii! Cetățenii vor rămâne fără cablu TV și internet

Municipalitatea amenință operatorii de servicii! Cetățenii vor rămâne fără cablu TV și internet

Primarul Timișoarei le declară război operatorilor de servicii. Firmele care au cabluri suspendate în oraş sunt obligate să elibereze cât mai repede spaţiul aerian.

Astfel, cablurile atârnate pe stâlpi vor fi tăiate. Anunțul a fost făcut azi de primarul Nicolae Robu, care este revoltat de faptul că proprietarii firelor, operatori de diverse servicii, nu vor să le mute în subteran. “Ne confruntăm cu o atitudine incredibilă din partea proprietarilor de cablurilor. Am dus în subteran un număr important de cabluri, iar totul s-a putut face cu ajutorul ghilotinei. Până nu am tăiat cablurile, nu s-a făcut nimic. La presiunea noastră, s-au realizat tubulații în subteran pentru ducerea cablurilor, însă și acolo unde există totul pregătit, operatorii nu folosesc ceea ce există în subteran și continuă să existe pe stâlpii orașului mănunchiuri de fire diverse. Începem și pe direcția asta o campanie. Vom intra în forță în aceste cabluri și le vom tăia pur și simplu. Vreau să le fie clar cetățenilor Timișoarei și firmelor că nu primăria este de vină dacă vor rămâne fără semnal TV sau Internet. De vină sunt furnizorii lor de servicii, care nu vor să înțeleagă că nu se mai poate continua cu acest aspect groaznic dat de aceste cabluri aeriene”, a explicat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

În plus edilul susține că mănunchiurile de cabluri ar reprezenta și un pericol pentru cetățeni. Astfel că o parte din stâlpi au început să se încline din cauza greutății și ar putea cădea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*