Administrație

Case familiale, locuințe protejate și centre de zi moderne, cu bani europeni, pentru copiii și adulții cu dizabilități sau instituționalizați

Case familiale, locuințe protejate și centre de zi moderne, cu bani europeni, pentru copiii și adulții cu dizabilități sau instituționalizați

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Direcția Generală de Asistență  Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș au semnat astăzi contractele de finanțare pentru trei proiecte în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Proiectele sunt implementate în parteneriat de către Direcția Generală de Asistență  Socială și Protecția Copilului Timiș, împreună cu Consiliul Județean TimișSunt investiții care au în vedere diferite grupuri vulnerabile, respectiv copiii și persoanele cu dizabilități din județul Timiș.

Cele trei proiecte prevăd construirea de case familiale și locuințe protejate, respectiv reabilitarea, extinderea sau înființarea unor noi centre de zi pentru copiii și adulții cu dizabilități sau cei instituționalizați. 

La Lugoj, vor fi construite două case familiale în vederea dezinstituţionalizării copiilor de la Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică din municipiu, care urmează să fie închis.

Locuințele, cu o suprafață construită de 600 mp, vor fi edificate pe același amplasament cu Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilităţi, care va trece de asemenea prin ample lucrări. Centrul va fi reamenajat, extins și dotat corespunzător, cu săli de art-terapie, meloterapie, ludoterapie, logoterapie, kineto-terapie și hidroterapie, cabinete de asistență socială și psihologie etc.

La Găvojdia va fi înființat un Centru de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă (249 mp)și vor fi construite două case de tip familial (1.154,88 mp), în vederea dezinstituţionalizării copiilor de la Centrul de Plasament Găvojdia, care va fi închis. Proiectele prevăd inclusiv dotările necesare funcționării acestor structuri.

Proiectul de la Periam prevede construirea a trei locuințe protejate, în această localitate, pentru 30 de rezidenţi ai Centrului de Recuperare şi Reabilitare NeuropsihiatricăGăvojdia (1.108,71 mp suprafață construită). Totodată, se dorește extinderea, reabilitarea și dotarea unei clădiri existente la Periam și amenajarea acolo a unui centru de zi (206,18 mp) pentru persoanele cu dizabilități.

Valoarea totală a celor trei proiecte este de 20.608.668,09 lei, din care 12.076.778,67 lei finanțare nerambursabilă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*