Administrație

Gunoiul domnește în comunele din Timiș. Ce spun autoritățile județene

Gunoiul domnește în comunele din Timiș. Ce spun autoritățile județene

În judeţul Timiş, 46 de localităţi au ajuns sub asediul gunoaielor, după ce firma de salubritate nu a mai golit containerele de aproape o lună.

Este vorba despre zona în care îşi desfăşoară activitatea SC Brai Cata. Printre localităţile afectate se numără şi comuna Jebel, unde situaţia este cu atât mai gravă cu cât acolo funcţionează şi un spital de psihiatrie, unde sunt internaţi sute de pacienţi. Oamenii din localităţile afectate au ajuns să arunce gunoiul pe câmpurile din apropiere, care s-au transformat în rampe clandestine de gunoi.

Deputatul Pro România, Adrian Pau consideră că de vină este preşedintele CJT, Călin Dobra.“Ne găsim în situația în care foarte multe localități din Timiș, din luna octombrie-noiembrie nu a mai fost colectat gunoiul menajer. Am avut discuţiii cu primarii din câteva orașe și comune. Sunt foarte dezamagit de ceea ce se intampla. După cu știți, proiectul de 250 de milioane de lei, implementat de Consiliul Judeţean Timiş, riscă să intre într-un impas. Acesta poate să ducă până la rezilierea contractului şi la  aplicarea procedurii de infrigement, având în vedere faptul că avem o perioadă de implementare în care firma care a câştigat licitaţia pentru strângerea gunoiului nu îşi face treaba. La spitalele din Jebel şi Deta, gunoiul nu s-a mai ridicat de câteva săptămâni, aşa că aici pot apărea focare de infecţii. Nu știu de ce cei implicați nu își fac datoria”, a transmis deputatul Adrian Pau.

După ce a fost atacat pe acest subiect azi de către deputatul Adrian Pau, preşedintele CJT susține că primarii afectaţi de acest lucru ar trebui să decidă rezilierea contractului de salubritate.“Primăriile dacă iau decizia să rezilieze contractul vor trebui să emită Hotărâri de Consiliu Local, după care Consiliul Județean împreună cu ADID va da decizia de reziliere a contractului, bineînțeles cu anumite termene conform contractului. A fost sesizata acesta companie de mai multe ori și amendată de Garda de Mediu, dar ținând cont de faptul că acest proiect Sistemul intergat de management al deșeurilor este gestionat pe fonduri europene a fost o problemă delicată în decizia de a rezilia contractul. Această societate ne-a notificat pe parcursul timpului că își va remedia problemele. Unele au fost remediate, dar per general nu s-a remediat situația și de aceea s-a ajuns în această situație de a mai continua activitatea”, a explicat  Călin Dobra, preşedintele CJ Timiș.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*