Eveniment

A fost prins hoţul „talentat” care i-a furat pe stradă unei tinere portofelul

A fost prins hoţul „talentat” care i-a furat pe stradă unei tinere portofelul

Polițiștii efectuează cercetări față de un bărbat, de 46 de ani, bănuit că ar fi sustras un portmoneu, din geanta unei femei.

În data de 4 februarie, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Timișoara, în urma investigațiilor efectuate, au identificat un bărbat, de 46 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, la data de 17 octombrie 2018, persoana în cauză ar fi sustras din rucsacul unei femei, de 25 de ani, un portmoneu cu bani, ce conținea suma de 400 de lei, în timp ce se afla pe strada Hector.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bărbatul, de 46 de ani, fiind reținut pentru  24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului, precum și pentru recuperarea prejudiciului.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*