Sănătate

În şcolile din Timiş se va face zilnic triaj epidemiologic

În şcolile din Timiş se va face zilnic triaj epidemiologic

În toate şcolile din Timiş se va face zilnic triaj epidemiologic. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, măsura este obligatorie pentru limitarea cazurilor de infecţii respiratorii acute şi a circulaţiei virusurilor gripale.

Specialistii atrag atenția că trebuie respectate normele de igienă personală şi colectivă şi trebuie raportate, zilnic, cazurile de îmbolnăvire.“Recomandăm intensificarea normelor recomandate populatiei generale precum consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate  stabili o eventuală indicație pentru spitalizare; izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei; evitarea si limitarea accesului în zonele cu risc; consum de legume si fructe; cooperarea părinților cu personalul medical din școli și cu medicul de familie pentru prevenirea îmbolnăvirii copiilor; vaccinarea gripală”, transmit reprezentanții DSP Timiș.

Săptămâna trecută, în Timiş, au fost înregistrate peste 2.200 de viroze, iar peste 50 de persoane au necesitat internare. În acelaşi timp sunt sute de cazuri de pneumonii şi un caz confirmat în laborator de gripă.

În acest sezon rece, în Timiş trei persoane au murit din cauza gripei.

 

(Foto: arhivă)

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*