Social

Atenție! Se ridică maşinile nemişcate de un an

Atenție! Se ridică maşinile nemişcate de un an

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră continuă să acționeze cu privire la problema autovehiculelor abandonate care se transformă în adevărate focare de infecție și ocupă locurile de parcare ale altor autovehicule în special în cartierele orașului.

În aceste sens, ca urmare a creșterii numărului de sesizări cu privire la faptul că în diferite locații sunt abandonate autovehicule de un anumit număr de luni, fiind lăsate în locațiile respective de o perioadă mai mică de 12 luni, Poliția Locală Timișoara aduce din nou la cunoștința cetățenilor că, potrivit Legii 421/2002, autovehiculele trebuie să fie nemișcate de mai mult de un an de zile din locația respectivă, iar transmiterea unor astfel de sesizări nu poate duce, din punct de vedere legal, la demararea procedurilor de ridicare a acestora de pe domeniul public deoarece nu se încadrează în termenii legii.

De asemenea, Poliţia Locală precizează că trebuie parcurși pașii prevăzuți de Legea 421/2002 privind identificarea și somarea proprietarilor care să-și ia de pe domeniul public autovehiculele ce se transformă de la zi la zi în focare de infecție, ori de declarare a abandonului în cazul în care proprietarii nu se conformează, până la ridicarea efectivă existând posibilitatea să treacă un interval de timp considerabil. Acțiunile pe această linie se desfășoară permanent, atragând totodată atenția celor care dețin astfel de bunuri să și le ridice singuri pentru a evita încălcarea legislației și implicit sancționarea și ridicarea autovehiculelor.

Din totalul de 1.400 autovehicule abandonate depistate anul trecut, 629 au fost ridicate de proprietari care urmare a demersurilor făcute de polițiștii locali și cu sprjinul SDM, iar peste 200 au fost lăsate pe domeniul public de o perioadă mai mică de un an de zile.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*