Sănătate

Harta mortalităţii infantile pe judeţe. Unde pierdem cei mai mulţi copii sub un an

Harta mortalităţii infantile pe judeţe. Unde pierdem cei mai mulţi copii sub un an

Rata mortalității infantile rămâne în România de două ori mai mare decât rata medie a Uniunii Europene, dar acesta nu este singurul clivaj care descrie un fenomen cu proporții dramatice: copii care mor înainte de împlini vârsta de un an, cel mai adesea din cauze prevenibile sau tratabile, dacă sistemul medical ar fi suficient de pregătit pentru a-i salva. Sunt județe unde rata mortalității infantile este dublul mediei pe țară și chiar aproape triplă față de București și orașele mari, unde maternitățile sunt mai bine dotate.

Media națională a ratei mortalității infantile a fost, în 2017, de 7,2 la 1.000 de copii născuți vii, cauza principală fiind nașterile premature. O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame și copii și prin dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante.

Din perspectivă istorică, rata mortalității infantile în România a scăzut semnificativ după căderea comunismului, atât ca procent, cât și ca cifre absolute: de la 8.471 de decese în 1990 (1.850 de decese în 2011, 1.812 în 2012, 1.680 în 2013, 1.634 în 2014, 1.493 în 2015), la 1.386 în 2016.

Atunci când vorbim despre intervenția medicală la nou-născut, lipsa aparaturii medicale într-o maternitate face diferența între viață și moarte. Astfel, tabloul statistic al mortalității infantile plasează județul Botoșani în fruntea listei, cu o rată de 12,9 la mia de copii născuți vii, urmat îndeaproape de Călărași – 12,5 la mie, Caraș-Severin – 11,5 la mie, Sălaj – 11,3 la mie și Vrancea – 11,1 la mie.

La polul opus găsim județul Cluj și municipiul București, ambele cu o rată a mortalității infantile de 4,8 la mia de copii născuți vii.

În total, sunt 23 de județe care depășesc media pe țară, în ceea ce privește mortalitatea infantilă. Așa se face că în 2017, cei mai mulți copii sub un an au murit în municipiul București – 95, urmând județele Iași – 59, Suceava și Constanța – 57, Timiș – 56, Brașov și Botoșani – 47.

În județul Timiș s-a înregistrat o rată a mortalității infantile de 8,0 la mia de copii născuți vii, mai mare decât în județe precum Arad, Vaslui, Dolj sau Teleorman.

România se confruntă cu o incapacitate gravă de a răspunde nevoilor de îngrijire neonatală: deși necesarul ar fi de 600 de locuri în terapia intensivă neonatală (30 de locuri la un milion de locuitori), sunt asigurate doar aproximativ 300 de locuri, reprezentând așadar 50% din capacitatea de a îngriji nou-născuții prematuri.
În total, există 23 de unități medicale de nivel 3, dintre care 9 în București.

Echipamentele medicale insuficiente reprezintă o problemă frecventă în România, conform datelor din analiza Salvați Copiii privind situația maternităților din România: 13% dintre maternitățile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*