Justiție

Educatoarea care şi-a ucis copilul va executa 12 ani de închisoare

Educatoarea care şi-a ucis copilul va executa 12 ani de închisoare

Educatoarea din Timișoara care și-a ucis fetița de patru ani a fost condamnata la 12 ani de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Ea mai trebuie să plătească daune morale de 60.000 de euro, precum și 3.200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

„Condamnă pe inculpata N. O. R., în prezent deţinută în Penitenciarul Arad, la o pedeapsă de 12 (doisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie (omor asupra unui membru de familie). (…) Deduce din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatei, durata reţinerii de 24 ore din data de 14.03.2018, ora 14.45 până în data de 15.03.2018, ora 14.45 şi a arestării preventive din data de 15.03.2018 la zi”, se arată în sentința Tribunalului Timiș.

Decizia nu este definitivă, ea poate fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.

Vă reamintim, o educatoare în vârstă de 38 de ani din Timişoara, şi-a omorât fiica de patru ani, în luna martie a acestui an. Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi recurs la acest gest pentru a se răzbuna pe soţul care voia să divorţeze de ea.

(Foto:Evz.ro)


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*