Eveniment

Opt iranieni, depistaţi de poliţiştii de frontieră la Curtici

Opt iranieni, depistaţi de poliţiştii de frontieră la Curtici

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, au descoperit opt persoane, cetățeni iranieni, care au încecat  să iasă ilegal din România folosindu-se de documente de călătorie false.

În Ajunul Crăciunului, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, cu ocazia efectuării formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, asupra pasagerilor unui tren internaţional, care circula pe ruta Bucureşti – Viena, opt persoane s-au legitimat cu documente de călătorie slovace, slovene şi luxemburgheze.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

Cei în cauză au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că grupul era format din opt cetățeni iranieni, două femei în vârstă de 24,respectiv 39 de ani și șase bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 53 de ani.

Cu privire la cele constatate, cei in cauza au declarat că au obţinut documentele de la persoane necunoscute si ca au procedat în acest  deoarece voiau sa ajungă în vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la cele opt persoane, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*