Administrație

FOTO. Ziua Națională a României, sărbătorită cu fast la Timișoara

FOTO. Ziua Națională a României, sărbătorită cu fast la Timișoara

La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, Timișoara! 1 decembrie 1918 va rămâne o dată emblematică în istoria României. Regele Ferdinand I și Regina Maria sunt unele dintre cele mai importante capete încoronate pe care le-a avut România pe tron. Numele celor doi sunt strâns legate de momentul Marii Uniri și de concretizarea formării României Mari.

Ziua Națională a României i-a făcut pe oameni să iasă din casă, în pofida vremii,  pentru a asista la manifestările organizate în acest an pe Bd. Take Ionescu. Evenimentele au început dimineață, de la ora 8.30, cu depuneri de coroane și jerbe la Cimitirul Eroilor, apoi la Monumentul comemorativ al colonelului Virgil Economu și la Monumentul Eroilor Neamului din Cimitirul din Calea Șagului. De la ora 12 a avut loc dezvelirea busturilor lui Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza și a Regelui Ferdinand I, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, în holul Palatului Administrativ din Timișoara.

De la ora 13.30 evenimentele s-au mutat pe bulevardul Take Ionescu, în fața Inspectoratului Județean de Poliție. Peste peste 600 de militari din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională au fost angrenați în defilare, alături de 106 autospeciale și tehnică militară din dotare a MapN, MAI, SRI, a Penitenciarului Timișoara și a Poliției Locale.

Oameni de toate vârstele au ieșit din case pentru a vedea militari, jandarmi, pompieri sau polițiști defilând cu tot cu utilaje. Cei mai încântați au fost ca de fiecare dată copiii, care aveau în mâini stelugulețe tricolore.

Ceremonia s-a încheiat cu prezentarea onorului de către muzică militară a Brigăzii 18 Infanterie Banat. Anul acesta, după o perioadă de câțiva ani va avea loc și retragerea cu torțe a militarilor Brigării 18 Infanterie ”Decebal”. Aceștia vor pleca de la Monumentul Virgil Economu, pe Calea Lugojului, Bulevardul Take Ionescu, Bastionul Theresia, Piața Unirii, Piața Libertății și Piața Victoriei.

Un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*