Social

Ovidiu Sîrbu, secretar de stat ALDE în Ministerul Transporturilor: “Centura de Sud a orașului e pe mâini bune”  

Ovidiu Sîrbu, secretar de stat ALDE în Ministerul Transporturilor: “Centura de Sud a orașului e pe mâini bune”  

Pot începe lucrările la Centura de Sud a Timișoarei. Șirul contestațiilor s-a încheiat, câștigătoare fiind firma Tirrena Scavi.

Dacă în Timișoara din partea primarului Robu am auzit doar vorbe, la București, timișoreanul Ovidiu Sîrbu, secretar de stat ALDE în Ministerul Transporturilor monitorizează acest proiect îndeaproape!

În sfârșit veste bună pentru timișoreni. Curtea de Apel București a decis și a dat câștig de cauză firmei Tirrena Scavi, iar lucrările la Centura de Sud a orașului pot începe. Săptămâna viitoare se va semna contractul cu firma care va asigura serviciile de cadastru și evaluare pentru acest proiect. Va începe în perioada următoare, potrivit contractului, și emiterea hotărârii de guvern privind exproprierile. În calitate de secretar de stat în Ministerul Transporturilor voi monitoriza acest proiect și mă voi asigura că timișorenii și nu numai, vor beneficia de această șosea de ocolire a orașului cât mai repede. Sigur că va exista o preocupare atentă din partea mea, mai ales că sunt timișorean și e normal să fie așa”, a spus Ovidiu Sîrbu, secretar de stat ALDE în Ministerul Transporturilor.

Centura va costa aproximativ 273 de milioane de lei fără TVA, bani proveniți în mare parte de la Uniunea Europeană. Firma care a câștigat licitația a ofertat în plus față de cerințele autorității contractante o perioadă de garanție a lucrărilor de cinci ani, astfel, această lucrare ajungând la zece ani de garanție.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*