Administrație

Un singur spațiu a rămas neînchiriat în Bastion

Un singur spațiu a rămas neînchiriat în Bastion

Consiliul Județean Timiș anunță organizarea licitației cu strigare pentru închirierea ultimului spațiu rămas neînchiriat din imobilul ”Bastionul Theresia” Timișoara. Este vorba despre spațiul A5 (Corp A), cu o suprafață de 222,09 mp și de 57 mp de teren aferent frontului.

Spațiul respectiv poate avea ca destinație activități tip restaurant, bar și alte activități de servire a băuturilor, creație și interpretare artistică, informații și comunicații, intermedieri financiare și asigurări, tranzacții imobiliare, activități profesionale, științifice și tehnice, cu excepția activităților veterinare, activități de servicii administrative și activități de servicii suport.

“În urma reabilitării din fonduri europene, Bastionul Theresia oferă spații amenajate care pot fi închiriate conform legii pentru derularea de activități în domeniul turistic, cultural, de agrement și nu numai. Mă bucur că suntem în situația de a scoate la licitație ultimul spațiu rămas neînchiriat la Bastionul Theresia, dorința noastră fiind aceea de a transforma Bastionul Theresia într-un loc plin de viață, unde să se desfășoare multe activități, un loc unde să organizăm evenimente de interes pentru cetățeni”, a subliniat președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Licitaţia publică deschisă cu strigare se va desfăşura în data de 15 noiembrie 2018, ora 10, la sediul Consiliului Judeţean Timiş, Timişoara, Bd. Revoluţiei din 1989, nr. 17, la Camera 9, parter.

Caietul de sarcini poate fi achiziționat la camera 225. Înscrierea la licitaţie se va face până în data de 14 noiembrie 2018, inclusiv, între orele 9.00 şi 14.00 la sediul Consiliului Judeţean Timiş, Timişoara, Bd. Revoluţiei din 1989, nr. 17.

Ofertanţii vor depune la sediul Consiliului Judeţean Timiş, cererea de înscriere la licitaţie însoţită de documentele  prevăzute la punctul 5 din  Caietul de sarcini.

Pentru informații suplimentare, ofertanții pot accesa site-ul www.cjtimis.ro sau pot suna la telefoanele nr. 0256.406.422, 0256.406.459.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*