Politic

Sediul PSD Timiş, bântuit de fantome în noaptea de Halloween

Sediul PSD Timiş, bântuit de fantome în noaptea de Halloween

Tinerii liberali sunt autorii unei acţiuni puse la cale în noaptea de Halloween. Mai mulţi membri ai TNL au mers la sediul PSD Timiş de pe splaiul Tudor Vladimirescu costumaţi în fantome.

„După ce au bântuit țara în lung și-n lat, aproape doi ani de zile și au îngropat România, de Halloween, fantomele s-au întors acasă, la Daddy! Se spune că spiritele lumii de dincolo cer, o dată pe an, o noapte numai a lor. Din păcate, guvernarea PSD-ALDE face ca viețile românilor să fie „bântuite” în fiecare zi. Creșterea ROBOR, inflația, scumpirea alimentelor, carburanților, energiei și a multor altor produse și servicii, lipsa spitalelor regionale, subjugarea justiției și incompetența crasă a primului-ministru și a guvernanților, sunt doar câteva dintre lucrurile care, zi de zi, afectează traiul românilor”, au scris pe pagina lor de Facebook reprezentanţii TNL Timiş.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*