Administrație

A fost reabilitat Drumul Județean 691A Mașloc – Remetea Mică – Charlottenburg

A fost reabilitat Drumul Județean 691A Mașloc – Remetea Mică – Charlottenburg

Veste bună! Drumul care face legătura între Mașloc – Remetea Mică -Charllotenburg a fost modernizat cu bani de la Consiliul Județean.

DJ 691A face legătura între Masloc și Brestovăt, iar sectorul reabilitat este situat pe teritoriul administrativ al comunelor Mașloc și Bogda. Astfel, în timpul lucrărilor au fost realizate 28 de racorduri cu drumurile laterale, au fost reprofilate șanțurile existente și au fost amenajate noi șanțuri, din pământ și beton, pentru scurgerea apelor meteorice și pe partea carosabilă. „Această investiție leagă două localități. Este vorba de comuna Masloc și comuna Bogda. E important acest drum deoarece este un acces mult mai facil spre un obiectiv turistic, care să știți că este foarte căutat. S-au făcut și foarte multe videoclipuri în zona acestui obiectiv turistic, discutăm de Charlottenburg, satul rotund din județul Timiș, pentru că acest drum județean leagă de fapt Mașlocul, Remetea Mică și satul Charlottenburg”, a precizat Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

În plus, prin această investiție s-a realizat modernizarea infrastructurii, lățimea părții carosabile fiind prevăzută la 6 metri, cu acostamente de 1 metru. Pe sectoarele de drum unde structura rutieră existenta nu a avut lățimea suficientă s-au efectuat casete de lărgire din balast și piatră spartă, cu lățime de 1 metru și grosime de 0,55 metri.

 „Noi mulțumim Consiliului Județean pentru drumul acesta, constructorului care a făcut o treaba foarte bună. Și dacă tot suntem aici, la anul vorbesc cu domnul președinte să facem altceva aici. Avem o zona foarte bună în care vin mulți cu deltaplanul. Este o zona foarte frumoasă aici și foarte multă lume iarnă vin câte 200-300 de oameni care vin aici să își petreacă weekend-ul. Vrem să facem un aerodrom cu deltaplan. Posibilitate ar fi. Anul acesta am asfaltat 15 kilometri de drum în Masloc. Avem totul asfaltat, totul e bine. Mai avem doar rețeaua de apă la Remetea Mică de terminat. Nu depinde de noi însă, ci de constructor”, a declarat primarul comunei Mașloc, Ionel Lupu.

 „Noi la Bogda mizăm foarte mult pe dezvoltarea turismului, iar infrastructură reprezintă unul dintre aspectele cele mai importante pentru a atrage turiști. Încercăm să atragem cât mai multe persoane în zona. În scopul acesta mediatizăm Charlottenburg, e singurul sat rotund din România și din estul Europei. La Buzad organizăm un festival de muzică electronică, anul acesta a fost prima ediție Electroruga de Buzad, au fost în jur de 2.000 de oameni, și fiind drumurile bune eu zic că în anii viitori o să vină tot mai mulți oameni și zona o să se dezvolte pe latura aceasta a turismului”, a subliniat Iasmin Iovanut, viceprimarul comunei Bogda.

Investiția este de 4.858.341 lei, bani de la Consiliul Județean Timiș.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*