Eveniment

Trei cetățeni din Bangladesh, depistați în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera

Trei cetățeni din Bangladesh, depistați în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au depistat trei cetăţeni din Bangladesh, solicitanți de azil în România, care încercau să treacă ilegal frontiera din România  în Serbia.

În data de 18 octombrie, ora 00.45, operatorul de pe autospeciala cu termoviziune de la Poliţia de Frontieră Jimbolia, care se afla în misiune în apropierea frontierei de stat, a observat, la 200 m de linia de frontieră, un grup de persoane care se deplasa spre granița cu Serbia.

Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, în urma căreia au depistat trei cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă.  Persoanele în cauză au fost preluate şi transportate la sediul instituției pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Bangladesh, de sex masculin, doi adulți, în vârstă de 24, respectiv 29 de ani și un minor în vârstă de 15 ani, toţi fiind solicitanți de azil în România.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei trei cetățeni din Bangladesh fiind preluaţi de Centrul de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*