Administrație

Robu: se lucrează într-un ritm susţinut în Parcul Central

Robu: se lucrează într-un ritm susţinut în Parcul Central

Aproape toată suprafața Parcului Central din Timișoara, aflat în șantier, a fost semănată cu gazon.

Primarul Nicolae Robu spune că, deși nu se prea vede, firma care a câștigat licitația pentru proiectul de refacere a zonei muncește, iar reprezentanții societății i-au dat asigurări că lucrările vor fi gata la termen.

„Direcția noastră de Mediu vede un ritm susținut. A fost semănat gazonul pe aproape întreaga suprafață a parcului. Am avut întâlniri cu reprezentanții firmei care mi-au dat asigurări că ei chiar lucrează, chiar dacă s-a nimerit ca atunci când eu am fost acolo să nu fie prea multă lume. În orice caz, garantează că respectă termenele contractuale, că nu vor ajunge la penalități”, spune Nicolae Robu.

Potrivit contractului, lucrările la Parcul Central trebuie finalizate până la începutul lunii aprilie 2019, după ce termenul a fost amânat de câteva ori.

Parcul Central va fi reamenajat în stilul grădinilor Palatului Schonbrunn din Viena. Varianta a fost aleasă de timișorenii care au votat pe Facebook, într-o consultare lansată de primarul Nicolae Robu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*