Administrație

Primăria Timișoara vrea să cumpere, pe fonduri europene, 16 tramvaie noi. Licitația, în derulare

Foto: Octavian Pintean

Municipalitatea va plăti două milioane și jumătate de euro pentru fiecare dintre cele 16 tramvaie, din totalul de 40, care vor fi achiziționate din bani europeni. Potrivit edilului, acesta ar fi primul proiect major depus de autorități pe Axa 4, municipiul Timișoara având dreptul la 54 de milioane euro numai pe această axă.

Numărul tramvaielor noi poate fi suplimentat, dar municipalitatea are și alte obiective pe care dorește să le finanțeze din fonduri europene.“Este în derulare licitația pentru 16 tramvaie noi, din cele 40, pe care vrem să le plătim din fionduri europene, in limita unei anumite sume. Depinde la ce preț per bucată se va încheia licitația. În orice caz, prețul plafon este de 40 milioane euro, noi avem pe axa de mobilitate 54 milioane euro, dar nu dorim să îi consumăm pe toți. Dacă licitația va fi una de succes așa cum sperăm să fie, atunci de-alungul timpului vom putea să mai adăugăm la fondurile europene și bani de la bugetul local sau prin alte surse de finanțare pentru a ajunge la un parc de 40 de tramvaie noi, pe lângă cele 30 de tramvaie ARMONIA. (…) Sunt tramvaie mari, articulate, cu mai multe locuri decât tramvaiele ARMONIA. Însă, dorim să fie cu același grad de confort și în aceste tramvaie noi”, a explicat edilul Nicolae Robu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*