Sănătate

Secția UPU a Spitalului Județean modernizată cu bani europeni

Foto: Octavian Pintean

Vești bune! Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara va fi extinsă, modernizată și dotată cu echipamente performante. Totul va fi posibil prin finanțare europeană.

Consilierii județeni au aprobat azi, în ședința extraordinară de plen, două modificări la proiectul depus la Agenția de Dezvoltare Regională Vest pentru obținerea unei finanțări europene, in vederea modernizării unității de primiri urgențe și dotării cu echipamente medicale. Vorbim de un proiect de aproximativ șapte milioane lei.“Sper că, cu aceste modificări pe care le vom transmite zilele acestea ADR-ului, să obținem și contractul de finanțare, astfel încât să-l punem în practică. Sunt modificări solicitate de către echipa medicală de la unitatea de primiri urgențe, privind extinderea zonei de primiri urgențe, sunt modificări privind fluxul medical în cadrul unității de primiri urgențe și dotarea cu echipamente medicale, conform solicitărilor doctorilor de la secția de primiri urgențe. Proiectul este depus de aproximativ trei luni de zile și sper să-l și semnăm într-o lună de zile”, a explicat președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

În plus, Călin Dobra a subliniat că activitatea UPU nu va fi afectată pe perioada lucrărilor.“Ținând cont că nu discutăm de lucrări ample, după semnarea contractului de finanțare, demarăm proiectarea și bineînțeles contractul de execuție al lucrării. Asta ar însemna că de anul viitor se poate pune în practică. Discutăm de un sprijin pentru actuala secție de primiri urgențe din cadrul Spitalului Județean.Vor face în așa fel încât să nu afecteze actul medical”, a mai spus șeful CJ Timiș.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*