Administrație

Stadiul lucrărilor la Parcul Scudier

Stadiul lucrărilor la Parcul Scudier

Lucrările de reabilitare a Parcului Scudier sunt în grafic, dă asigurări primarul Nicolae Robu. Astfel, potrivit acestuia, în prezent mai trebuie pus gazon, se fac plantări de arbori și se lucrează la conturarea stemei orașului. Însă, inaugurarea parcului va fi făcută anul viitor în primăvară.

În Parcul Scudier, pe o suprafață de 11.600 de metri pătrați, ar urma să fie amenajat un labirint din gard viu și un spațiu mai mare pentru pasionații de șah. Toate aleile vor fi refăcute cu pavaj nou, se va construi un sistem de irigare și va fi amenajat un foișor pentru evenimente muzicale, de forma unui octogon, cumpărarea de arbori, plante perene, gazon și mobilier. “Am avut azi dimineață o întâlnire cu managerul firmei Lovrintim și am discutat asupra Parcului Central. Se face o mobilizare pentru avansarea lucrărilor. Se lucrează la pus gazon, plantări și la conturarea stemei orașului. Sigur, va veni perioada de iarnă, unde nu se va putea lucra. Inaugurarea o vom face în primăvară. Parcul va ieși superb”, a explicat primarul Timișoarei.

În plus, edilul a precizat că în acest an se va lucra la Parcul Justiției, unde vor fi plantați noi bulbi de lalele. “Nu am fost mulțumit anul trecut de cum a arătat parcul, mi-aș fi dorit să se facă o replantare. Vreau ca acest parc să fie la fel de impresionant în fiecare primăvară și nu din doi în doi sau din trei în trei ani. Asta și costă, dar ne putem permite să susținem faima orașului care și-a dobândit-o de a fi Orașul Florilor”.

Valoarea totală a investiției este de 6.500.000 lei (TVA inclus), dintre care 310 mii lei reprezintă cheltuieli diverse.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*