Cultură

„Fierarii” vin la Timişoara. Distribuţie de zile mari!

„Fierarii” vin la Timişoara. Distribuţie de zile mari!

O comedie picantă… până la lacrimi, cu mari vedete ale scenei românești: Teatrul de Comedie Bucuresti prezintă luni, 8 octombrie, de la ora 20:00, în sala Operei Naționale Române din Timisoara  premiera  „Fierarii” de Milos Nikolic. Distribuția îi reunește pe actorii Horațiu Mălăele, Maia Morgenstern,  George Mihăiță, Valentin Teodosiu/Mircea Rusu.

Un fierar român află după mult timp că fiul lui este de fapt fiul unui ungur,  progenitură concepută în timpul războiului, când el era pe frontul sovietic. Soția sa a făcut un copil tot cu un fierar. Și nici soția acestuia din urmă n-a rămas mai prejos în absența soțului. Și ea a făcut un copil cu un soldat fierar rus. Revolta pe care o simte românca ajunge la paroxism, astfel că dorește să se răzbune.

Comedia „Fierarii” în regia lui Horațiu Mălăele, este un Cal Troian ce nu aduce în prim plan doar adulterul (abordat într-o cheie comică), ci și războiul (cu dramele sale inevitabile) ambele contribuind la alienarea individului.

Scenografia este creată de Maria Miu, iar muzica este compusă de George Marcu.

Biletele pentru prima reprezentație a spectacolului la Timișoara în această stagiune costă, în funcție de loc, 150 de lei sau 120  de lei.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*