Educație

„Campionii” Patrulei de Reciclare salvează mediul înconjurător de 1.100.000 kg de deșeuri electrice. Timișul câştigă pentru prima dată un premiu național

„Campionii” Patrulei de Reciclare salvează mediul înconjurător de 1.100.000 kg de deșeuri electrice. Timișul câştigă pentru prima dată un premiu național

Patrulele de Reciclare din județele Ilfov, Argeș, Olt și Suporterii-Unități Școlare din județul Timiș câștigă premiile naționale ale Ediției Campionilor (2017-2018), pentru că și-au mobilizat exemplar comunitățile la colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE).

În total, copiii și profesorii voluntari din întreaga țară au reușit să convingă românii să trimită la reciclare peste 1.100.000 kg de deșeuri electrice, cea mai mare cantitate de DEEE colectată vreodată în decursul unei singure ediții. Activitățile de promovare a colectării DEEE organizate de tinerii și dascălii din școlile înscrise în program au avut un impact mai mare ca oricând. Familii, primării, școli, firme și instituții au reacționat la apelul voluntarilor și au predat la reciclare aparate electrice vechi sau defecte, dând un exemplu de comportament civic și de grijă față de mediul înconjurător.

La Ediția Campionilor se acordă și un premiu național Suporterilor-Unități Școlare care au colectat, împreună, cea mai mare cantitate de baterii, într-un județ. Acest trofeu este revendicat de Suporterii-Unități Școlare din județul Timiș. Astfel, Timișul câştigă pentru prima dată un premiu național .Este vorba despre elevii de la COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC „REGELE FERDINAND I”, COLEGIUL TEHNIC „HENRI COANDĂ”, COLEGIUL TEHNIC „VALERIU BRANIȘTE” Lugoj, ȘC ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 13, ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 21 „VICTOR BABEȘ”.

Școlile înscrise în Patrula de Reciclare s-au dovedit un adevărat reper de valoare pentru comunitățile lor. Performanțele copiilor la Ediția Campionilor arată că generația tânără poate să promoveze cu succes un comportament responsabil la nivelul întregii societăți”, a spus Alexandra Arnăutu, managerul programului.

Până în prezent, din 2011, datorită celor 3.850 de profesori și 110.000 de copii și elevi care au participat la Patrula de Reciclare, s-au colectat 3.500.000kg de deșeuri electrice iar 5.500.000 de oameni au devenit mai conștienți că reciclarea deșeurilor electrice este o obligație legală, morală și un obicei care trebuie practicat de fiecare dintre noi.

Înscrierile în noua ediție vor începe la finalul lunii septembrie 2018. Informații pe www.patruladereciclare.ro.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*