Life-style

Program bogat la Festivalul Bega Bulevard

Program bogat la Festivalul Bega Bulevard

Şi în acest an, Primăria Timişoara, prin Biroul de Organizare Evenimente al Casei de Cultură Timişoara, a pregătit, în vederea derulării Festivalului Bega Bulevard, un program interesant atât în privinţa acţiunilor  ce  se vor desfăşura pe canalul Bega,  prin contribuţia nemijlocită a formaţiunii Salvo şi a cluburilor nautice locale, cât şi în zona de agrement a Parcului Alpinet şi pe scena ce va găzdui concertele.

Perioada de desfăşurare a evenimentului este 7-9  septembrie 2018, acţiunile urmând să se deruleze în perimetrul situat între Podul Mihai Viteazul (Mitropolit Andrei Şaguna) şi Podul Maria (Traian).

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 7 septembrie 2018, începând cu ora 18, pe scena amenajată pe malul canalului Bega, vizavi de Parcul Alpinet, urmată de parada ambarcaţiunilor pe Bega şi momentele artistice prezentate de  către DJ K-lu, Cover Up, Alexandra Ungureanu, Peregrinii & Deep6Project (demonstraţii cu foc) şi Mandinga.

Paralel, în Parcul Alpinet, între orele 18.00 – 20.30 se vor derula activităţi pentru copii prin atelierele creative organizate special în acest scop.

Sâmbătă, 08.09.2018, atelierele îşi deschid activitatea de la ora 10, între orele 18– 20 fiind organizate de către Salvo plimbări pe Bega cu bărcile pneumatice pentru toţi cei dornici de relaxare. Programul artistic al zilei de sâmbătă debutează tot de la ora 18, având următoarea distribuţie: Sean Norvis, Vest Phoenix Cover, Jo, Amaris Agnis ( jocuri cu foc) şi Taxi. Seara se va încheia cu un 3D de proiecţii pe apă.

Duminică, 09.09.2018, Asociaţia Puppet Mania, Compania Phantasia şi Radio Timişoara vor creiona, în Parcul Alpinet, începând cu ora 9, o emisiune interactivă cu şi pentru copii „Poveşti şi Legende cu şi despre Raţă”. De la ora 13, Salvo vă invită să urmăriţi simularea unor acţiuni de salvare în situaţii de urgenţă, pentru ca după amiaza să aparţină acţiunii „Cursa răţuştelor”, organizată de Rotaract în colaborare cu  Clubul Rotary Timişoara şi Clubul Interact Timişoara. Astfel, de la ora 16 se va desfăşura Cursa Sponsorilor, iar de la ora 17 vor fi lansate la apă răţuştele ce vor putea fi achiziţionate din incinta mall-urilor timişorene şi de la standurile amenajate special în acest sens în zona de desfăşurare a festivalului. Se vor acorda de către organizatorii cursei numeroase premii.

Vineri, 07.09.2018

Ora 18 -Deschiderea oficială

Ora 18.10 Parada ambarcaţiunilor

Participă : Poliţia Locală Timişoara, Clubul Sportiv Şcolar Bega, CSU Politehnica Timişoara, CS Municipal, Club Nautic, Club Sportiv Şcolar nr. 1, Corabia Piraţilor,Formaţiunea SALVO, ISU Banat, Societatea de Transport Public Timişoara, West Sport SRL

Parteneri : Oficiul de Căpitănie Timişoara şi Administraţia Bazinală de Apă Banat

Ora18.45 – scenă: DJ K-lu, Cover Up, Alexandra Ungureanu, Peregrinii &Deep6Project ;i Mandinga

Orele 18.00 – 20.30 Parcul Alpinet – ateliere

Sâmbătă, 08.09.2018

Orele 10.00 – 20.30 Parcul Alpinet – Program ateliere

Orele 18.00 – 20 Plimbări pe Bega  (Formaţiunea SALVO)

Ora  18.00 – scenă: Sean Norvis, Vest  Phoenix  Cover, Jo, Amaris Agnis, Taxi

Ora 22.00  3D – proiecţii pe apă

Duminică, 09.09.2018

Ora  9.00  Poveşti şi Legende cu şi despre Raţă – Asociaţia Puppet Mania, Compania Phantasia şi Radio Timişoara

Orele 10 – 20.30 Parcul Alpinet – Program ateliere

Ora   13- Simularea unor acţiuni de salvare în situaţii de urgenţă – Formaţiunea SALVO

Ora  16- Cursa Sponsorilor

Ora  17-Cursa  Răţuştelor şi decernarea premiilor

Scenă:  DJ Zoli Varga

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*