Administrație

Robu recunoaşte că lucrările la podurile Dragalina și Eroilor nu sunt în grafic

Robu recunoaşte că lucrările la podurile Dragalina și Eroilor nu sunt în grafic

Lucrările de reabilitare la podurile Eroilor şi Dragalina din Timişoara nu sunt în grafic, însă primarul crede că muncitorii vor recupera întârzierile, pentru a nu fi penalizată firma.

Nicolae Robu a explicat, la Radio Timişoara, că lucrările sunt complexe, fiind vorba de reconstrucţia podurilor, nu doar de reabilitarea şi consolidarea acestora.

„Noi am considerat că, dacă tot intervenim, atunci este bine să facem proiectele mai complexe și să și lărgim podurile. De exemplu, lărgirea se produce de la 10,5 metri la 25 de metri, cu alte cuvinte noi construim noi poduri. Lucrările sunt mult mai complexe decât și-ar putea închipui cineva care aude termenul reabilitare. La Eroilor s-a lucrat mai mult, la Dragalina mai puțin, au fost diverse probleme, nu suntem chiar în grafic cu ele. Pe noi ne interesează respectarea termenului final și, întotdeauna, termenul final s-a respectat”, spune primarul Nicolae Robu.

Reabilitarea Podului Eroilor costă peste 3,1 milioane de lei şi trebuie finalizată în nouă luni.

La Podul Dragalina, lucrările vor dura aproximativ 10 luni şi vor costa 8,5 milioane de lei.

(Foto: arhivă)

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*