Eveniment

Ce sumă a plătit un timişean pentru un permis de conducere fals

Ce sumă a plătit un timişean pentru un permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un cetăţean român, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere italienesc fals, pentru autoturismul pe care îl conducea.

Marţi, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român T.V., în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza județului Timiș. Acesta era la volanul unui autoturism marca Audi, înmatriculat în Franța.

La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un permis de conducere care avea însemnele autorităților din Italia. Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals, iar în urma verificărilor s-a stabilit că tânărul nu deţinea dreptul de a conduce.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut documentul prezentat la control, de la o persoană necunoscută din Italia contra sumei de 150 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*