Politic

ALDE: Salariul city-managerului Timișoarei, Robert Kristof, mărit după un articol de lege modificat chiar de el

ALDE: Salariul city-managerului Timișoarei, Robert Kristof, mărit după un articol de lege modificat chiar de el

Laura Chindriș, consilier local ALDE Timișoara, este de părere că în Primăria Timișoara, legile se fac după bunul plac, iar dacă cineva sesizează incorectitudinea este ignorat cu desăvârșire de primarul Robu.

Un exemplu îl reprezintă acțiunea de vineri, când salariul city-managerului Robert Kristof a fost mărit cu 25% după ce, la propunerea primarului Nicolae Robu, s-a aprobat o modificare prin hotărâre de către consilierii locali. Însă un lucru a fost omis, faptul că Robert Kristof nu a interpretat bine legea. El cere să i se mărească salariul la nivelul salariului majorat al viceprimarului, dar în contradictoriu cu cererea lui, în art.11 alin(4) din Legea 153/2017 actualizată, se spune clar că la stabilirea nivelului se ia în calcul indemnizatia viceprimarului fără majorarea de 25%. Deci majorarea lui Kristof este contrară legii.

Acest aspect l-a sesizat consilierul local ALDE Timișoara, Laura Chindriș, care atunci când a încercat să facă acest fapt cunoscut a fost tratată de către primarul orașului cu o atitudine de mahala.

„Această domnișoară de când a aterizat pe aici (în consiliul local) se ține numai de prostii. Noi avem de lucru aici, nu știu cu ce vă ocupați… aici ritmul e altul de cât sunteți obișnuită”, a fost una dintre replicile edilului.

„Nu sunt prezentă în Consiliul Local al orașului ca să asigur buna dispoziție a primarului. Sunt acolo să lucrez în beneficiul cetățeanului, iar dacă sesizez o ilegalitate să nu trec peste ea. Da, nu sunt obișnuită cu <ritmul alert> de a-mi trece pe sub nas proiecte de hotărâre pe care nici nu apuc să le citesc. Consider că expresia folosită cum că <am aterizat>în Consiliul Local nu are ce căuta în vocabularul unui dascăl, cu atât mai mult în cel al edilului orașului, care știe bine că am primit votul timișorenilor pentru a ajunge acolo. Voiam să semnalez o nuanță mai puțin legală în speța respectivă, adică un angajat al primăriei a invocat în referatul privind modificarea salariului, un articol de lege, pe care nu l-a redat expres cum este scris defapt articolul în textul legii. Din câte știu, atestarea unei fapte necorespunzătoare adevărului într-un înscris oficial, este o infracțiune. Nu este în competența mea să zic că s-a săvârșit sau nu, o infracțiune, dar este obligația mea să informez timișorenii despre ce se întâmplă în forul de conducere al orașului lor. În măsura în care constatarea mea este temeinică, înseamnă că în plenul de vineri 27 iulie, consilierii locali, care au votat favorabil, au aprobat o mărire de salariu ilegală și plătită din banii timișorenilor. În concret, salariatul a schimbat, probabil intenționat sau nu, cuvântul “exclusiv” cu “care cuprinde și”, aspect ce i-a adus angajatului o mărire de 25% la salariu. Nu am făcut nimic mai mult decât să citesc cele două articole de lege, invocate în referat de către administratorul public. Dacă și consilierii care au votat favorabil, și-ar fi irosit un minut să citească câteva rânduri din legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, ar fi sesizat eroarea. Răutatea și agresivitatea din atitudinea primarului, pare de nedescris, iar replici la răutate eu nu am. Sunt în Consiliul Local să citesc ce se supune la vot și să reprezint interesele cetățenilor”, a spus Laura Chindriș- consilier local ALDE Timișoara.

Chiar și așa, referatul făcut de managerul orașului a primit avizul atât de la șefa de resurse umane, cât și avizul juridic, dar și așa asta ne ridică un mare semn de întrebare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*