Eveniment

O societate comercială din Sânnicolau Mare amendată cu 30.000 lei. Ce au descoperit polițiștii

O societate comercială din Sânnicolau Mare amendată cu 30.000 lei. Ce au descoperit polițiștii

Trei cetățeni străini, din Kosovo și Serbia, care desfășurau activități lucrative la o societate comercială, fără a deține avize de angajare, au fost depistați ieri de către polițiștii Serviciului Imigrări Timiș.

Astfel, în urma controlului efectuat la o societate comercială cu obiect de activitate ,,producerea și comercializarea produselor de panificație”, cu sediul pe raza orașului Sânnicolau Mare, au depistat un bărbat, de 28 de ani, din Kosovo și alți doi de 41, respectiv 49 de ani, din Serbia, care desfășurau activități lucrative fără a îndeplini condițiile legale, respectiv fără a deține aviz de angajare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de imigrări au stabilit că bărbatul din Kosovo ar fi intrat ilegal în țară, fapt pentru care au întocmit acte procedurale în vederea continuării cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, întrucât acesta a solicitat acordarea unei forme de protecție internațională din partea statului român, a fost condus la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara.

Reprezentanții societății comerciale au fost sancționați cu amendă  în valoare de 30.000 lei pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Acţiunile desfăşurate de poliţişti urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, precum şi combaterea migraţiei ilegale și a muncii nedeclarate.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*