Sport

Ovidiu Petre, noul director sportiv de la Poli Timișoara: Nu vorbim decât despre promovare

Ovidiu Petre, noul director sportiv de la Poli Timișoara: Nu vorbim decât despre promovare

Cooptat în rândurile ”administrative” ale clubului Poli Timișoara, Ovidiu Petre a oferit primele detalii din postura de director sportiv în cadrul unui interviu acordat site-ului oficial al echipei alb-violete. Cu această ocazie, fostul căpitan al bănățenilor a reconfirmat că toată lumea își dorește promovarea în Liga I.

Joi, 5 iulie 2018, Ovidiu Petre (36 de ani) a fost numit director sportiv al clubului Poli Timișoara. Fostul mijlocaș central al echipei naționale, de două ori legitimat în ”alb-violet”, a oferit detaliiin viața sa de la momentul ”agățării ghetelor în cui” și până acum, dar și care sunt planurile sale în interiorul clubului.

Ovidiu Petre a recunoscut că nu are planuri să devină antrenor, acesta subliniind că se vede doar în postura de oficial al unui club de fotbal, chiar dacă antrenoratul i-a dat ”târcoale” timp de… o săptămână. ”Asta mi-am dorit să fac după ce mi-am încheiat cariera de jucător. În privința antrenoratului, am spus că nu e de mine. Mi-am zis că dacă ar fi să activez în continuare în fotbal, să mă axez pe această latură. Recunosc că primul gând era, de fapt, să fiu antrenor, dar după ce mi-am depus actele, am renunțat la idee după o săptămână”, a detaliat noul director sportiv al echipei care a retrogradat în liga secundă.

Fostul mijlocaș alb-violet nu a stat pe gânduri prea mult după propunerea venită de la clubul a cărui culori le-a îmbrăcat în două ”mandate”. ”Când mi s-a dat șansa de a lucra aici, mi-am spus: «De ce nu?» Dacă tot partea administrativă sau de management sportiv mă atrage cel mai mult. Am zis să îmi încep noua experiență în fotbal aici, să pun umărul să facem ceva bun pentru Poli. Trebuia să vină și acest moment! Dacă tot e să vii din fotbal, e bine să și dai ceva înapoi. Dacă poți să ajuți… Sper să fie de bun augur această mutare. Nu-mi doresc altceva decât să îmi indeplinesc sarcinile, să ajut echipa și să ne îndeplinim obiectivele”, a mai spus Ovidiu Petre.

Referitor la lotul cu care Ionel Ganea -antrenorul principal al celor de la Poli- pornește la drumul lung al promovării, Petre a preferat să se abțină, motivând că nu cunoaște încă lotul, însă va avea ”ceva de spus” după revenirea din cantonament.

Noua formulă a ligii secunde va permite ca la finalul sezonului competițioal 201/8/2019, în Liga I să ajungă direct patru echipe din eșalonul secund, ceea ce ar putea facilita inclusiv promovarea lui Poli, însă Ovidiu Petre vrea atenție maximă. ”Cred că va fi o ligă secundă mult mai disputată față de celelalte ediții din anii anteriori. Sunt formații cu tradiție, care își propun lucruri îndrăznețe. Cu siguranță, va fi un campionat de Liga 2 foarte competitiv”, a mai spus directorul sportiv al alb-violeților.

Ovidiu Petre a mai spus că el va fi ”liantul dintre conducere și formație” în încercarea de promovare în Liga I, care este un obiectiv cât se poate de bine stabilit. ”Promovarea în Liga 1, nici nu are rost să vorbim despre altceva!” a spus fostul căpitan al echipei, care a lansat un nou apel la suporteri să vină pe stadon și să fie alături de Poli Timișoara.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*